Capitolul 22 – Cristian la volan
Pana sa castige masina la Toyota, Cristian nu avusese treaba cu condusul. Era, insa, pasagerul ideal: nu avea pretentii de masina, mergea in prostie cu taxiul, insa nu refuza nici mijloacele de transport in comun. Aici, insa, avea o preferinta pentru metrou, din motive de rapiditate.
Fiind fost sofer, dar pieton 100%, a fost invitat sa tina un discurs despre siguranta rutiera. Discursul facea parte din campania Toyota „Don’t text and drive”.
Ca de obicei, posteaza discursul pe blog, urmand sa apara imediat dupa ce termina el discursul. Discursul a fost urmatorul:
Dragi soferi, dragi pasageri, dragi pietoni. Dragi prieteni.
In fata voastra este unul care a trecut prin toate etapele. Am fost de cand ma stiu pieton, uneori sunt pasager (fie ca sunt intr-un autobuz, fie ca sunt in masina cuiva, fie ca sunt in taxi), dar am fost si sofer. Stiu, deci, toate ipostazele. Nu am avut niciun accident grav, in nici una dintre ipostaze, insa am vizitat atatia si atatia prieteni aflati in stare grava. O amica a fost accidentata pe trecerea de pietoni de un taxi care a venit in viteza; un amic era pe scaunul din dreapta al unui taxi si a avut accident; un alt amic a acrosat o masina si pentru ca bause are acum dosar penal. Am fost alaturi de acei prieteni, i-am vizitat la spital, intr-unul dintre cazuri chiar credeam ca-l voi pierde.
Cel mai putin grav caz a fost, paradoxal, cazul care m-a luminat pe mine. Cazul care m-a facut, pe mine, sa renunt la masina.
Ma intorceam de la o conferinta, tocmai facusem live-blogging de acolo. Scrisesem un articol oarecum controversat atunci, asa ca imi tot veneau comentarii. Iar eu, blogger care vrea sa fie tot timpul la curent, verificam constant notificarile. Fiind vorba de o conferinta blogosferica, unde sponsor fusese o bere, aveam si cateva beri la bord. Nu multe, dar indeajuns de multe incat sa iasa la fiola.
Fara sa-mi dau seama, ajunsesem sa conduc in acea seara fix precum taximetristii pe care-i urasc: cu o singura mana pe volan. Cealalta era ocupata cu telefonul. Il aveam ostentativ spre geam, parca sa ma laud tuturor ce viteaz sunt. La un moment dat aud ca ma opreste politia. Eu nu mi-am dat seama ca aveam vreo problema. Eram calm si fericit. Mi-au cerut actele, le-am dat actele. Ma laudam cu faptul ca aveam viteza legala. Nu mi-a trecut prin cap nici ca telefonul ala mi-ar putea aduce belele. Iar de beri uitasem cu desavarsire.
Toate actele in regula. Dau sa plec, sunt intrebat de telefon. Am fost vazut butonandu-l in timpul mersului. In secunda urmatoare am inghetat. Ulterior, fara sa-mi dau seama de ce, am izbucnit in ras. Un ras salbatic, crunt, lipsit de sens. Radeam ca apucatul, fara sa stie nimeni de ce. In secunda urmatoare, celalalt agent spune: Baga-i fiola, ca asta e beat. Desi eram aparent treaz, iar de mirosit nu miroseam (tic-tac si guma la greu), fiola nu putea fi pacalita.
Noroc ca alcoolemia nu era atat de mare incat sa justifice dosarul penal. Am ajuns acasa, dar abia dupa ce am sunat-o pe Anca sa vina cu taxiul sa ma culeaga, ca nu ma puteam urca la volan beat.
Dupa ce m-a cules, a asteptat a doua zi, moment in care mi-a zis, fara alte adaugiri, sa vand masina. Dupa o discutie de 3 ore mi-am dat seama ca asta este solutia cea mai buna.
Eu trebuie sa fiu tot timpul conectat, telefonul meu vibreaza non-stop. Nu pot sta 10 ore fara sa imi verific telefonul, iar pentru mine telefon nu inseamna sa vorbesc, ci sa chatuiesc. Drept urmare, mi-am dat seama ca locul meu intr-o masina este ori in dreapta, ori in spate. Singura situatie in care as putea sta in stanga este cea in care vorbim despre o masina englezeasca.
(este intrerupt de aplauze)
Dragii mei, problema sigurantei rutiere tine de fiecare in parte. De cat de mult constientizeaza el pericolul. Uneori, raspunsul la intrebarea POTI STA 5 ORE FARA SA BUTONEZI TELEFONUL? este, simplu, nu. Caz in care unica masura care se impune este renuntarea la soferie.
Legat de asta, imi amintesc ce zicea sotia marelui actor Adrian Pintea. Acestia nu avusesera niciodata o masina a lor. Au mers toata viata cu taxiul. Initial erau prea saraci sa aiba o masina. Ulterior, el a concluzionat ca daca au bani de masina, au bani si de taxi.
Credeti banii sunt problema? Credeti ca amenda data, atunci, de politie m-a afectat? Nu, dragilor. Atunci am constientizat, de fapt, cat de norocos sunt. Facusem 2 boacane mari in aceeasi zi si scapasem fara nicio zgarietura. Altii nu fac nimic si isi pierd viata.
Si inca ceva: soferia se poate invata oricand, dar cel mai bine conduc cei care fac asta de la 18 ani. Reflexele le dobandesti greu daca te apuci la batranete. Pentru mine si varsta de 30 de ani, cand m-am apucat de soferie, s-a dovedit a fi una prea inaintata. Nu, n-am condus bine niciodata. Si nici n-am simtit vreo placere in a conduce.
Inchei discursul cu un banc. Un banc despre asa nu.
Un betiv iese dintr-un bar, beat-mort. Abia se taraste pana la masina, abia deschide usa. Un politist, langa el, il intreaba: – Ce faci? De ce te-ai urcat la volan? La care betivul, sughitand: – Pai nu vezi ca pe jos nu sunt in stare sa merg?
(aplauze indelungi)
–
Articolul Capitolul 22 – Cristian la volan este inscris in competitia Super-Blog 2014. Campania Don’t text and drive este initiata de Toyota, iar clipul de promovare este cel de mai jos(varianta sa scurta poate fi gasita AICI). Distribuind acest articol nu il ajutati doar pe Crisian Manea in competitia Super-Blog 2014, ci ajutati si la promovarea frumoasei campanii a Toyota. Salutari SUPERblogosferice TUTUROR!
Eu stiam un banc cu betivul care iasa din bar, se impleticeste pana la masina si cand intra este abordat de politisti. Intre timp, toti ceilalti petrecareti parasesc barul si parcarea ramane goala. Cand sa il testeze pe betiv, ia betivul de unde nu e. Nu avea deloc alcoolemie.
– Dar pareai beat. Cum de a iesit negativ?
– In seara asta, eu am fost momeala. 😉