Ce mai urasc – pungi de cadouri

Nu intru in detalii lingvistice de genul „cum poti uri un obiect?”. Pe facebook cineva-mi atrasese atentia asupra acestui lucru. Eu urasc lucrurile inutile si prea scumpe pentru ce stiu sa faca. Daca a uri e prea dur gasiti voi alt cuvant. Mie asta-mi place.

Povestesc 3 faze cu pungi de cadouri, toate patite de mine:

1. Am mers acum multi ani sa cumpar cadouri. Pe vremea aia nu aveam card (si cred ca era mai bine). Nu plecasem cu foarte multi bani la mine si cumpar un cadou fix de banii pe care-i aveam. Ma intreaba daca doresc punga de cadouri sau sa mi-l impacheteze. Ma uit eu nedumerit, apoi aflu ca punga costa minim 4 lei. Nu erau o avere, doar ca nu-i aveam.

2. Faza intamplata tot acum cativa ani: fac niste cadouri dragute unei amice si le pun toate intr-o punga pe care scria IAR N-Am avut bani (era iarna, logic). Ii dau punga, ii plac cadourile… intreb ulterior daca i-a placut punga, la care tipa, foarte sincera: Am aruncat-o deja. Dar tu unde ai vazut pungi de cadouri pastrate? Astea sunt facute sa le arunci.

3. Unde vedeti totusi pungi de cadouri pastrate? La mine, bineinteles. Am un obicei de om zgarcit: le dau mai departe. Am ajuns sa nu mai fiu deloc interesat de ambalaj, ma intereseaza strict ce este inauntru. Nu e ceva ce vinzi, deci de ce te-ar interesa ambalajul? Daca primesti nu in pungi de cadouri ci in pungi normale (Sau direct cadoul in mana), refuzi? Serios? Sau pungi de cadouri misto te vor face sa apreciezi acel dar mai mult? Serios. Marea mea problema este ca ziua mea este pe 29 noiembrie, deci multa lume imi da pungi de cadouri cu globulete si brad de Craciun. Nu pot sa fac de Pasti cadou in asa ceva. Sau pot, cu riscurile de rigoare…

Aceeasi discutie este si cu ambalajele de cadouri. Alea ajung direct la gunoi. Tin minte ca-mi facuse un amic un ambalaj personalizat. Deschideam fiecare strat si acolo scria un mesaj. A fost funny cand am deschis, dar acel ambalaj a ajuns la cosul de gunoi. Cu scuzele de rigoare…

Inchei cu o chestie: gasim prin magazine pungi de cadouri verzi, galbene, rosii, albe, negre; ma intreb daca ar trebui asortate cu cadourile sau la ce bune atatea culori si atat de diversificate?

Salutari MINUNATE tuturor!

Lasă un răspuns