Filme si jucarii

Filme si jucarii

 

 

Acum ceva timp avusesem o discutie cu o amica. Ea imi spunea ca a te uita la filme reprezinta o activitate batraneasca. Tinerii sunt activi, trebuie sa se miste, sa FACA ceva, nu sa stea si sa se uite. Din acest motiv ea nu intelegea cum de atatia tineri prefera sa-si petreaca putinul timp liber mergand la film. Eventual si dand bani pe acel film.

O alta amica se intreba de ce plac filmele de groaza. Nu sunt nici eu cel mai mare fan al lor, dar pot intelege de ce plac unor oameni. De ce plac tinerilor si adolescentilor? Pai tocmai anunturile alea tembele, interzis sub 15 ani, atrag. Nu stiu cum ati fost voi, dar in generatia mea prietenii erau atrasi de asa ceva. Aveam colegi care citeau Playboy-ul pe sub banca. De ce? Simplu: pentru ca era ceva interzis. Fructul interzis este INTOTDEAUNA cel mai gustos.

Ce nu intelege multa lume este ca filmele nu sunt doar pentru o anumita varsta. Ok, un film are un anume public tinta, dar NICIODATA nu vei putea anticipa cine va privi filmul tau. Un film cu adolescenti s-ar putea sa prinda la cei de 40 ani, care isi vor aminti de adolescenta. Animatiile nu mai sunt demult adresate exclusiv celor mici, multi oameni maturi uitandu-se la animatii. La fel si filmele de groaza. Ok, este un indicator, obligatoriu din punct de vedere legal, insa un tanar de 14 ani, daca doreste sa vada un horror, chiar il va vedea. Nu va fi impiedicat de nimeni s-o faca.

Si nu plec de la premisa ca va fi traumatizat. Oh, nu, dimpotriva. Multi dintre ei sunt mai maturi decat eram eu la 20 de ani.

Iar cei care au intuit acest lucru cel mai bine sunt cei de la Mattel, care au creat celebrele papusi monster high. Papusile au fost create in iulie 2010 (acum 4 ani), insa au avut un succes enorm. Nu au traditia papusilor Barbie, dar succesul este unul rasunator.

Papusile sunt de fapt personaje celebre din filmele de groaza: Dracula, Mumia, Frankenstein etc. Niste personaje foarte dragalase si dornice de joaca, nu? 🙂

De ce ar vrea copiii, in special fetitele (papusile sunt adresate fetitelor, nu?), sa se joace cu asa ceva? La intrebarea asta, sincer, nu pot raspunde. Insa premisa conform careia fetele NU ar trebui sa se joace cu asa ceva este gresita. Ar trebui sa-i intelegem mai mult, sa ii facem sa nu le fie rusine sa ne spuna ce au pe suflet.

Filme si jucarii, ce legatura interesanta si surprinzatoare. Desi eu as zice ca e suprinzatoare doar pentru unii, pe mine nu ma mira deloc. Sincer, daca as avea copil, nu m-ar deranja deloc sa aiba astfel de jucarii. Eu m-am jucat ani de zile cu niste TESTOASE. Da, ca tot va aparea acum un remake dupa Testoasele Ninja (se va lansa in Romania peste 2 saptamani). Ele, testoasele, nu erau deloc niste personaje foarte pasnice. Chiar conteaza acest aspect? Salutari JUCAUSE tuturor! 🙂

Lasă un răspuns