Am fost provocat la un guest post de stimabilul Emil Călinescu, să scriu despre ce mă „minunează” pe mine. Hmmm… sună mai degrabă a leapșă.
Mă scuzați dacă nu o să folosesc termenul de mai sus. Adevărul este că la 50 de ani ai crede că puține lucruri te mai pot uimi în viață. Și totuși sunt suprize la tot pasul.
Cum ar fi un șef care chiar te înțelege, este și el prins în același sistem, știe că nu se poate pune contra vântului, dar măcar simpatizează cu tine și este solidar în anumite probleme.
Sau un coleg pe care-l vedeai că este rece cu tine (nu că nu te-ar putea suferi, ci pur și simplu îi ești indiferent), schimbându-și treptat atitudinea, nu devenind un bun prieten ci un foarte bun coleg. Asta înseamnă foarte mult.
Câteodată te mai uimește (în mod neplăcut, evident) un apropiat, un cunoscut, pe care îl vezi la fel de rigid în fața noului, respingând orice l-ar scoate din zona sa de confort, de ani și ani de zile.
Minuni mici sau mari găsești oriunde în jurul tău, dacă alegi să le deosebești de rutina cotidiană: o femeie aducând mâncare unor câini fără stăpân, un pasager ajutând o persoană în vârstă să urce într-un mijloc de transport în comun…
E suficient să te oprești câteva secunde pe loc, oriunde ai fi, de exemplu în drumul spre casă, bătut zilnic și arhicunoscut, și să-ți arunci privirea în jur: la pomii înfloriți sau încărcați de zăpadă, la pisicile vecinilor care îți miaună de pe acoperiș sau înnoată în zăpada afânată… la norii care formează desene pe care imaginația le ia și le răsucește până le găsește o noimă.
La urma urmei mă pot uimi și lucruri mai mici, mărunte.
1 thoughts on “Guest-post – Ce il MINUNEAZA pe NICOLAE CIOBANU”