Ce mă minunează? Viața în sine, poate, ar fi un răspuns foarte succint.
Dar dacă aș vrea să detaliez puțin, aș spune că…
Mă minunează zâmbetul copiilor, pentru că e fantastic de sincer.
Mă minunează și întrebările lor, atât de simplu puse și totuși atât de cuprinzătoare. De exemplu, ultima întrebare pe care am primit-o din partea unui copil (internat într-o secție de oncologie) a sunat cam așa: ”Doamnaaaa, de ce s-a speriat mama când i-ați zis că am caaancer? Eu debia aștept să mă reîntorc la joacă după ce facem poze la aparatul acela și îmi dați suc de fructe!”…
Mă minunează micile gesturi dintr-un cuplu, care fac partenerii să se simtă importanți unul pentru celălalt.
Mă minunează cât de mare poate fi impactul bolii asupra unui om. Oamenii care suferă o perioadă mai lungă de timp, devin altfel: mai recalcitranți, dar mai buni.
Mă minunează cât de multe măști ne place să purtăm. Adaptabilitate am putea-o numi, sau viața ca o piesă de teatru. Mă minuneazâ cât de mult își poate modela personalitatea omul de-a lungul timpului.
Mă minunează natura, un spectacol de culori, forme, parfumuri, gusturi, senzații tari… Visul meu e să călătoresc, să cunosc noi civilizații, dar mai ales să mă plimb prin rezerve naturale și să îmbrățișez tigri.
Mă minunează visele pe care le putem avea și cum ne strofocăm să le realizăm.
Mă minunează faptul că iminența morții e de fapt lucrul care ne leagă cel mai tare la viață și e ceea ce ne face până la urmă să vrem să trăim la maxim. Este șansa noastră, pe care nu o putem rata.
Mă minunează câte forme a luat sălbăticia de-a lungul epocilor, de la oamenii peșterii la talibanii contemporani sau la tiranii economici.
Mă minunează privirile, vocile, emoțiile pe care mi le transmit unii oameni. Mă minunează să citesc în ei ceea ce citesc și-n propria-mi oglindă.
Mă minunați voi, cei care zâmbiți acum citind aceste fraze.
Mă minunează arta în toate formele ei, motiv pentru care împărtășesc cu voi o piesă minunată. Mă minunează cât de mult se pot minuna oamenii împreună, când ceva îi conectează 🙂 Enjoy the music! Enjoy life! Buh’bye! (Merci, Emil, că m-ai minunat cu invitația de-a participa la acest maraton!)
Umbre de soare se urzesc in privire, unduiesc in valuri pe mari cristaline si pier prin alb si albastru note din violine… la margine ecvestra de infinit, spumegand in malul de rasarit se canta in stove amurgul trist ..se face o viziune de soare rasarit in vis de amurg coplesit de stiinta, coplesit de iubire si de gandul la el.. un pian in uitare, se mai poate-ntreba ..oare ? ..se-ntreaba in desertul de seara …acum alb..acum negru.. si canta povesti despre ei ..se imbarca-n corabii de vis ..cutreieratoare peste desertul stins ..catre.. cand se apleaca din vis.. cand spre paradis.. cand spre desertul stins.. tot pianul, saracul, sopteste… sopteste spre cer in albastru si alb si te evada in vis, alba spre paradis ..te chem in castel.. e negru si el la umbra de soare.. gol de culoare, rece si stins te cheama degraba sa cobori dintr-un vis ..cobori, sezi pe stanca, pe mal vioara canta, tu te intorci cu privirea spre cer.. acolo unde s-ar fi-nfiripat si el.. demult n-a mai zarit zane… note, clape, stove, canturi albe ai-alte nume…
Foarte bun articolul ! Echipa de la magazinul online http://www.fancumparaturi.ro/ te sustine si iti va sustine blog-ul intotdeauna ! Iti multumim !