Guest-post – Ce o MINUNEAZA pe VICTORIA BALTAG

UPDATE: Acest articol ar fi trebuit postat pe 11 martie, cand este ziua Victoriei. Am vrut sa fie o surpriza pentru ea, probabil m-a injurat ca nu-l postasem deja. Nu mai am decat 1 articol in afara de asta, asa ca il postez astazi, de 1 martie. Sper sa nu se supere ca i-am dat ziua de 1 martie la mine pe blog 🙂 Acum savurati articolul Victoriei 🙂

MINUNEAZA….

Cuvantul in sine mi-e strain. Eu poate pot sa spun ca ma uimeste ceva, ca ma mira un anumit lucru sau fapt…niciodata insa ‘minuneaza’. Mi se pare ieftin. Ca la drept vorbind, cine folosete cuvantul minuneaza? Emil. Studentul Minune. Cel care-si da doctoratul in manele. Chiar el. Cu alte cuvinte, Emil se minuneaza, iar eu pur si simplu ma mir sau cel mult sunt uimita de…

Asadar, ‘ce o mira pe Victoria Baltag?’

Nu ma mai mira nimic. Nici prostia, nici infatuarea (astea doua merg intotdeauna mana in mana); nu ma mai mira nici tristele povesti ale oamenilor care cersesc pe strada si nici exorbitantele dovezi de avutie (sau inavutire) ale oamenilor instariti din Romania. Nu ma mai mira nici invidia, nici egoismul. Nici norocul sau nenorocul unora.  Iau ca atare tot ce se intampla si tot ce mi  se intampla.

Cred in energie si mai cred ca oricare dintre noi poate atrage energie. Fie ea sub forma unui vis implinit sau a unui esec. Asadar, nu ma mira oamenii de success din lumea aceasta. Si nici cei sortiti esecului.  Suntem intr-un fel meniti sa atingem  un echilibru bine stabilit. Prestabilit de catre Natura. Cred in imposibil si nu ma mira ceea ce oamenii numesc minuni pamantesti.

In cele din urma, nu ma mira rasaritul soarelui si nici apusul; nu ma mira moartea si nici (re)venirea la viata. Stiu ca orice inceput are si un sfarsit si mai stiu ca eternitatea nu exista. Tot ce am in mana acum este prezentul. Si pe asta ma pot baza. In prezent mi se intampla toate. Nu cred in coincidente, dar ma uimesc atat de mult atunci cand se intampla. Stiu ca nimic nu este intamplator si totusi sunt multe lucruri ‘intamplatoare’ pe care nu le inteleg.  O fi pur si simplu o intamplare ca ma numesc Victoria Baltag si nu altfel? Hmmmm….

In 2011, luna a 11a, ziua de 11, aproximativ la orele 11 am avut un accident de masina ( vezi http://www.victoriabaltag.blogspot.co.uk/2011/11/story.html sau http://www.victoriabaltag.blogspot.co.uk/2012/04/after-story.html ), eu fiind nascuta intr-o zi de 11!  In 1012 anul urmator,  am inceput doctoratul  in antropologie la una dintre cele mai bune universitati din lume – fara bursa, fara bani stransi! In noaptea dintre 1012-2013 cineva mi-a spus din senin ‘fii binecuvantata!’ si ulterior am intalnit o femeie din tribul Apache care m-a intrebat cum ma cheama, m-a imbratisat si mi-a spus ca am multe lucruri marete de infaptuit  in viata aceasta. Am raspuns ca stiu, gandindu-ma la cate planuri am…Mi-a mai spus ca voi avea mare success si ca voi ocupa  pozitii inalte in stat. Presedinte?? Hehehe, pai asta e o pozitie mare in stat, nu-i asa?  Conversatia cu aceasta necunoscuta m-a uimit. Nu m-au uimit insa predictiile ei. De ce oare?

Si da, ma uimesc razele soarelui dimineata cand se reflecta in apa albastra a marii; ma uimesc culorile galben-rosiatice ale frunzelor care cad toamna; ma uimesc zambetele copiilor in primele opt saptamani din viata (nici nu vad bine, dar totusi zambesc);ma uimesc oamenii care ma inconjoara si pe care-i pot numi prieteni –  nu astept niciodata ajutor de la ei, insa cand mi-l ofera, nu pot decat sa fiu uimita si…fericita! Ma uimesc fulgii de nea in perfectiunea lor si deopotriva ghioceii vii care rasar primvara din zapada moarta. Ma uimesti TU! Ca citesti, ca inca mai citesti, ca ma  citesti!

Te pup si te imbratisez!

Victoria