Guest-post – Jab Tak Hai Jaan sau despre filmele indiene de la un outsider al problemei

UPDATE: WordPress-ul nu a schimbat ora, deci articolul a aparut duminica, 27 octombrie, ora 23. Il las asa, urmatoarele vor fi insa programate la ora 00. AM momentan inca 3 articole, insa astept si altele 🙂

Filmele indiene sunt întipărite în conștiința celor care habar n-au nimic despre cultura indiană ca fiind telenovelistice. Eu nu cunosc nimic despre cultura indiana, so … you do the math!

Când Emil m-a invitat la film … m-am dus!  Mereu am crezut că nu poți să-ți faci o idee cu adevărat pertinentă până nu încerci ceva. Plus de asta, eram euforică după ce văzusem Roxanne, despre care tot așa, neinformații îmi spuseseră că-i o tâmpenie, doar pe criteriul că-i românesc, așa că nu voiam să mă pronunț asupra acestui film doar pe criteriul că-i indian.

Bine am făcut că m-am dus. N-aș fi crezut că ceva scris așa – Jab Tak Hai Jaan – îmi va rămâne întipărit în minte multe zile după vizionare. Asta s-a întâmplat pentru că filmul debutează cu o promisiune muzicală a personajului principal, că atâta timp cât va trăi (asta înseamnă Jab Tak Hai Jaan) nu o va uita pe protagonistă, o va iubi și-o va slăvi.

Latura romantică a filmului nu mi-a inspirat mie personal nimic, o poveste asemănătoare cu filmele Disney în care religia și principiile acesteia ocupă un loc de frunte. Dacă vă puteți închipui, eroina principală renunță la iubirea vieții ei și pierde 10 ani din viață doar pentru că așa a promis divinității să facă în schimbul salvării vieții iubitului ei. Și ceea ce este și mai deranjant este ideea cu care se încheie filmul, că tot sacrificiul acesta e ceva de genul all for nothing, deoarece în final cei doi ajung să fie împreună doar pentru simplu fapt că decid ei, că enugh is enough. Păi ce religie-i asta?

Filmul bifează la capitolul de la excelent în sus, cu ajutorul muzicii. Muzica e fabuloasă! Mi s-a făcut pielea găină ascultând linia melodică și nu povestea cântecului, nu versurile. Îmi place și limba lor, melodioasă, duioasă, de ascultat și în afara contextului, adică după vizionarea filmului.

Acțiunea este filmată aproape în întregime în Londra, atât în zonele turistice cât și cele mai puțin centrale. Acest lucru m-a făcut să privesc filmul cu mai multă atenție, în context, să-l simt mai bine, să mă pot pune în pielea personajelor care umblau pe aceleași străzi pe care am umblat și eu acum două luni. Mi s-a făcut un așa dor de Londra … am recunoscut și zonele turistice și periferia, și stațiile de metrou, și clădirile de sticlă. E fabulos să recunoști  aproape toate locațiile în care s-a filmat, asta înseamnă că m-am plimbat ceva pe jos prin Londra!

Realitatea Londrei este foarte bine redată, atât peisajele și casele glamour cât și cele sărace. Un exemplu de detaliu foarte realist surprins este viața artiștilor care își câștigă ziua existența pe străzi iar noapte având diverse alte joburi, unii chiar și câte trei-patru, pentru a se putea întreține într-un oraș atât de prohibitiv ca Londra.

Sunt sceptică în legătură cu numărul oamenilor care vor trece peste prejudecăți, peste ce cred ei din auzite că înseamnă filmul indian și vor vrea să plătească pentru a viziona un astfel de film.

Poate mă înșel eu amarnic dar românii, marea masă, sunt încă în faza la care plătesc bucuroși să-l vadă pe Van Damme, dar nu ar plăti pentru ceva de genul acesta, hai să-i spunem diferit, nou.

Sper să n-am dreptate, pentru că Jab Tak Hai Jaan își face treaba, transmite mesajul, este credibil chiar și cu cei care nu se identifică cu povești siropoase sau cu convingeri religioase. Filmul este atât de complex încât oferă oricui o experiență deosebită.

Vizionare plăcută!

Luiza Daneliuc