Imi e dor de Turcia cum nu imi e dor de nicio tara. Nu am fost in multe tari, imi ajung degetele de la maini pentru a le numara, insa Turcia este singura care mi-a ramas realmente in suflet. Dupa cum toata lumea stie, suntem o tara latina si balcanica din punct de vedere cultural (geografic n-avem nicio treaba cu Muntii Balcani), drept urmare acolo m-am simtit eu bine, in largul meu.
Imi e dor de Turcia pentru ca acolo m-am simtit ca acasa, in conditii mult mai bune. Eu nu ma simt bine intr-o ordine perfecta, eu nu ma simt bine printre roboti, eu nu ma simt bine printre oameni care zambesc doar in fata unei halbe de bere (aici vorbind, evident, despre nemti). Vacanta mea turceasca din Antalya, chiar daca a fost scurta, a fost pentru mine memorabila. Am fost la un proiect de schimb de tineri (Youth Exchange) in Adrasan, insa mi-am cumparat pe banii mei 2 nopti de cazare in Antalya (la all inclusive). Nu doar cele 2 zile petrecute in Antalya, ci si celelalte, petrecute in Adrasan, au fost superbe. Memorabile.
Povestesc 10 faze si chestii memorabile, amuzante, pe care mi le amintesc de parca s-ar fi petrecut ieri.
- Acolo am baut pentru prima oara ceai turcesc original. Era un automat de pus ceaiul: puneai o cantitate de ceai, cat considerai, pe care-l diluai cu apa fierbinte. Nestiind cum sta treaba, am pus jumatate-jumate. Evident ca n-am dormit toata noaptea, desi ceaiul fusese baut la … 9 dimineata.
- Complexul din Adrasan era unul plin de casute. Internetul mergea putin spre deloc. Oricum, netul era doar afara, in camera nu. Doar ca afara nu aveam curent, nu aveam prelungitor. Drept urmare stateam pe laptop (care era nou pe atunci) afara, dupa 2 ore il puneam inauntru sa se incarce, apoi iar il puneam afara …
- Am luat un interviu misto in ritmul asta. Ca bonus, eu consumam si ouzo turcesc (raki se cheama). Nu stiu cum l-am dus pana la capat, dar am facut-o. Cumva.
- In Antalya am cautat tricou cu … Galatasaray. In mall-ul din Antalya (Anchor Group, adica cei care au si Mall Vitan) era doar magazin Fenerbache. M-am gandit ca n-ar fi chiar indicat sa intreb acolo de tricoul cu Galata.
- Responsabilul de grup, trainerul. mi-a zis ca-mi cumpara el un tricou cu Fener. Eu, incapatanat, am refuzat. Puteam avea acum si tricou cu Galata, si tricou cu Fener.
- Tricoul cu Galatasaray l-am gasit pe aeroportul din Istanbul, unde aveam escala. La intoarcere s-a petrecut minunea. Am poposit intai la Burger King (ca tocmai plecase de pe meleagurile noastre), am mancat cel mai ieftin burger, apoi in loc sa o iau in dreapta, spre terminalul meu, am luat-o in stanga, spre un GS Shop care avea agatate niste tricouri minunate. Am stat vreo 40 de minute de vorba cu persoanele de acolo. Ma rog, era un cuplu care vinde, cuplu care-si impartise judicios sarcinile: el ma tinea de vorba in timp ce ea cauta tricou pe masura mea. Pana sa ma prind ca maximum e 4XL, eu tot cautam sa-mi vina 2XL-uri. Am luat intr-un final, insa cu timpul eram la limita. Vorba vine, avionul a avut intr-un final intarziere de 1 ora.
- Tot acolo am baut prima oara cafea la nisip. La cat de mult imi place cafeaua, e irelevant daca spun ca mi-a placut, dar chiar asta e adevarul. Nu beau cafea, dar as mai bea una la nisip, in atmosfera aia de acolo.
- Pe aeroportul din Antalya am asteptat cam 3 ore. Din Adrasan se faceau cam 2 ore si erau 2 microbuze: unul pleca la 5 si ajungea la 7, iar celalalt pleca la 8 jumate si ajungea la 10 jumate. Avionul meu era la 11. L-am luat pe primul. Am asteptat la un … Burger King. Doar ca acolo BK-ul nu avea wi-fi. Drept urmare, m-am dus la un tip de la cafeneaua de alaturi, una mult mai scumpa, pe care l-am rugat sa-mi dea parola de wi-fi, ca era scrisa pe bon. Asa ca am stat vreo 3 ore pe laptop, pe netul de la vecini. Roman adevarat si-n Turcia.
- Pana la acel sejur aveam impresia ca engleza mea este proasta, imi era rusine cu ea. Dupa ce am auzit o frantuzoaica vorbind in englez si mai ales dupa ce am auzit un profesor de engleza vorbind limba lui … Hakan Sukur (ca pe a lui Shakespeare sigur n-o vorbea), am inceput sa ma mandresc cu engleza mea. Profesorul de engleza era chiar organizatorul. Omul stia engleza, avea calitate de a te intelege indiferent cat de greu te exprimai, insa avea o pronuntie turceasca. Sau poate pronunta intentionat asa, ca sa ne simtim noi mai bine.
- Seara interculturala a fost preferata mea. Ouzo-ul grecesc si raki-ul turcesc au fost confiscate de minunata mea persoana. Restul sa se descurce cu beri si alte fineturi. Mie nu-mi mai trebuie nimic altceva atunci cand am ouzo. Licoarea zeilor, Despre ouzo si cocktailurile pe care le poti face cu aceasta licoare am facut candva un clip.
Bun, dupa toate astea, ma credeti ca imi e dor de Turcia? Am indeajuns de multe motive? Ca va mai pot da inca pe atatea.
ps: Imi e dor de Turcia este abia al doilea titlu care mi-a venit in minte. Primul era: latino-balcanicul din mine se simte bine printre ai lui. Suna prea literar. Zic.