Eu am trecut la epoca smart ceva mai tarziu. Trecusera deja 2 ani, iar eu ma uitam cu jind la prietenii si colegii care aveau telefoane destepte. Era un joc, nu mai stiu cum se chema, cu o bila care trebuia sa circule pe langa gauri, totul facandu-se din miscarea telefonului. Mi se parea fascinant jocul ala, asa cum mi s-au parut ulterior si altele. Multe jocuri, insa, translatate pe mobil, mi se pareau fortate. Asta pentru ca obisnuinta mea imi spunea altceva. Oricum, de mult timp am observat un trend interesant: jocurile copilariei transformate in jocuri pe mobil. Asa ca vine intrebarea logica:
Care este publicul tinta?
Pai sa vedem: daca in anul 2000 aveai 14 ani, in 2010 ai deja 24 de ani. Ai trecut de liceu, ai trecut de facultate, ai acum banii tai. Esti pe picioarele tale.
Doar ca daca ti-ai petrecut copilaria si adolescenta jucandu-te, pierzandu-ti zilele si noptile in fata pc-ului si/sau a consolei, jocurile pe care le-ai jucat candva iti vor starni amintiri placute. Si, macar de curiozitate, tot le vei testa. Tot vei pierde macar cateva ore sa le incerci. Sa fie, oare, acesta SINGURUL public? Cineva care n-a jucat niciodata jocul X pe PC oare chiar nu va fi curios, deloc-deloc, sa-l testeze pe mobil?
JOC PREPELIX PANO – atunci si acum
Nu stiu daca ati jucat vreodata acest joc. A aparut prima oara in anul 2000. Eu auzisem de el, era destul de popular, insa eu l-am ratat.
A fost un mix de factori, nu as putea spune cu precizie de ce nu l-am jucat la vremea lui. Stiu, insa, sigur ca unul dintre argumente, unul dintre factori, a fost faptul ca mi s-a parut prea pueril. Da, fix asa gandeam, desi in 2001 abia intram la liceu.
Auzeam prieteni d-ai mei jucandu-se, spunand ca au mai impuscat niste prepelite intr-un nou joc Prepelix Pano pe numele sau. Atat de incapatanat am fost (as zice si ocupat, dar m-as minti singur), incat am refuzat sa-l testez. Sa vad macar daca-mi place. Simpla sintagma JOC COPII ma facea sa evit acel joc. Atat de incuiat eram.
Acum am 31 de ani, fac 32 de ani in noiembrie. S-ar zice ca m-am maturizat, ca am crescut. Ceea ce este adevarat. Am devenit si smart intre timp, la propriu si la figurat.
Cu toate astea, pentru unii poate parea paradoxal, insa am instalat acum cateva zile aplicatia si … m-a prins. E drept, pe telefon, regula este urmatoarea: trebuie sa tii arma pe prepelita ochita o secunda. Apoi va trage automat. Un joc mobil simplist, banal, cu o grafica foarte buna pentru un joc aparut in 2000. Nu ma mir ca jocul clasic a avut succesul nebun pe care constat ca l-a avut.
Sa va povestesc cum am jucat in autobuz, fiecare curba insemnand niste prepelite ratate? Fiecare frana insemna inca vreo 2 prepelite care au supravietuit. Caci jocurile de pe mobil sunt create, parca, sa le joci in miscare. Chiar daca miscarile sunt, cumva, impotriva ta, nu-ti sunt favorabile, fix asta este farmecul: daca reusesti sa castigi in ciuda unui drum plin de curbe, de gropi si in ciuda unor frane foarte dese, atunci esti foarte tare. Ai o satisfactie mult mai mare.
Jucand acest joc acum, la 31 de ani, si citindu-i istoria, imi dau seama ca asta inseamna, de fapt, maturizare. Mi-am amintit cum pana pe la 23 de ani am refuzat sa ma uit la animatii. Le consideram puerile, consideram ca-s prea matur, prea destept, mult superior lor.
De fapt, eram un imatur ingamfat, care ratase o gramada de filme foarte bune. Exact cum eram si un gamer infatuat, care considera ca jocurile pe care el le joaca sunt SUPERIOARE.
Da, din orice poti invata ceva, chiar si dintr-un joc aparent banal. Chiar si dintr-o animatie aparent puerila. Chiar si dintr-o intamplare aparent neimportante.
Si apropo, sa nu va aud cu aberatia Eu iubesc animalele, nu vreau sa le impusc. Caci doar oamenii incuiati si nebuni nu pot face distinctia dintre joc si realitate. Sunt atatea persoane inteligente, intelectuali de marca, persoane citite deci, care se joaca. Care impusca, care se bat, care fac jafuri, in diversele jocuri electronice, dar care in viata reala sunt persoane non-violente, persoane corecte, persoane morale. Poti, deci, fi vegetarian, iubi animalele, poti refuza sa le mananci, si sa impusti prepelite pe telefon. Nu, nu le impusca nimeni pentru ca le uraste. Sau, ma rog, niciun om inteligent, dar uscaturi sunt peste tot.
Totusi, daca stau bine sa ma gandesc, sunt o persoana paradoxala: joc un joc pentru nostalgici si-mi place la nebunie. Nu-mi starneste niciun fel de amintiri, nu l-am jucat pe pc, cu mouse-ul, absolut deloc, totusi imi place. Il tratez STRICT ca pe un joc mobil, pe care-l pot juca oricand, in autobuz, in metrou, la coada la dentist ori la coada la bilete la mall. Nu stiu cum se juca cu mouse-ul dar, sincer, chiar is curios sa vad. Deci acest joc mi-a starnit curiozitatea in sens invers: de pe mobil pe PC.
Acum, n-as putea spune cati sunt ca mine. Or fi multi, or fi putini, habar n-am…
Realitatea ramane, insa, una singura: din jocuri poti invata multe, indiferent de tipul lor. Indiferent de ce joc este. Important este sa VREI sa inveti ceva din jocuri.
Acest articol despre jocuri este inscris in competitia Spring SuperBlog 2018. Este o competitie serioasa si, in acelasi timp, jucausa. Razi, plangi, te bucuri, te intristezi. Exact ca la jocuri 🙂 Si, fix ca la jocuri, se lasa si cu premii
1 thoughts on “Jocuri puerile. Jocuri educative. Jocuri pentru nostalgici. Jocuri pe mobil.”