Imi place sa ma joc. Nu refuz nici o seara de board games (jocuri de societate, asa cum au tradus unii destul de aproximativ), nu refuz o seara de jocuri pe consola, fie noi, fie retro. Am, insa, o preferinta, chiar daca nu de fiecare data poate fi ea indeplinita: vreau jocuri realiste.
Sa va explic. Poate am o problema cu imaginatia ori poate e o preferinta mai ciudata, dar eu iubesc sa ma parcurg jocuri realiste. Nu trebuie musai istorice, reale, desi pe alea le iubesc la nebunie. Pot fi istorice pe bune, cu evenimente reale, concrete, ori care doar se desfasoara intr-o perioada istorica data, restul fiind fictiune.
Ca va exemplific, va dau ca exemplu jocul Carcassonne. Acest joc se desfasoara candva in Evul Mediu, scopul tau fiind sa construiesti orase: cat mai mari si mai frumoase. Pentru asta ai niste meeples (pioni), care devin, in functie de locul in care-i pui, cavaleri, calugari sau tarani. Daca-l pui pe un tile de oras, acel pion devine cavaler si va puncta atunci cand orasul se inchide. Caci da, jocul este de tiling (sper ca am scris corect), pui tile-uri, care trebuie sa se potriveasca (nu poti sa pui oras care se continua cu drum), tu putand pune pionii doar pe tile-ul in joc, nu pe un alt tile, pus anterior.
Partea misto la acest joc, de ce imi place mie in mod deosebit, este ca se joaca foarte bine si in 2 jucatori, dar numarul maxim de jucatori este 5. E drept, concursurile serioase de Carcassonne, caci exista campioante cu premii substantiale, se joaca 1 vs 1, niciodata in mai multi (ideea e ca in mai multi jocul devine usor haotic; amuzant, dar haotic).
Si, ca bonus, are si o tona de extensii, care-l fac mult mai atractiv.
Ca sa revin la ideea de mai sus, ideea de a construi un oras, antic, medieval ori modern, imi surade. Imi suna extrem de bine, joc astfel de jocuri cu mare placere. Nu doar ca le inteleg ca gameplay, dar ma pot pune pe de-a-ntregul in situatia respectiva.
V-as putea vorbi si despre Stone Age, unul dintre jocurile populare, misto, pe care n-am avut placerea (jnca) sa le joc. Actiunea se desfasoara in, ati ghicit, Epoca de Piatra, actiunile pe care le poti face fiind actiunile posibile in acea epoca. Acest joc se poate juca in maximum 4 jucatori, dar din ce inteleg este un joc care merge perfect in 2 jucatori. Trebuie niste jucatori mai primitivi, asa ca mine. Probabil ma voi simti reprezentat de acest joc.
Acum, trebuie sa fac o distinctie intre jocuri realiste, cum sunt cele 2 de mai sus, jocuri fara o poveste solida in spate, dar cu un gameplay foarte misto, gen Axio (despre el vedeti mai jos, nu l-am jucat, dar am auzit NUMAI de bine), si jocuri tip BattleStar Galactica (un joc bazat pe un serial, un SF pur), unde de fiecare data cand joc o fac strict pe baza gameplay-ului, neputand nicicum sa ma simt cumva IN THE GAME).
Ca sa va dau un ultim exemplu, trebuie sa va vorbesc despre Monopoly. Este un joc cu un gameplay slab, pur si simplu trebuie sa dai cu zarul. Foarte popular, este predat la multe scoli de afaceri de pe aceasta planeta. Eh, partea interesanta abia acum vine: el se gaseste intr-o tona de versiuni. Preferata mea este versiunea cu … orase romanesti. Aceasta este si versiunea mea preferata. O ador de-a dreptul.
Aici avem 2 cartiere oltenesti: primul, cel mai ieftin cartier, cel verde, Ramnicu Valcea si Targu Jiu, este 100% oltenesc, iar al doilea este doar 66% oltenesc, este cartierul rosu, care contine orasele Craiova, Severin si Timisoara. Ma rog, unii zic ca Timisoara ar fi oras oltenesc, demografic cel putin. Lucru greu de contestat, zic eu.
Eh, DE FIECARE DATA cand am cele 2 cartiere, doar pe ele, CASTIG. Sufletul meu oltenesc empatizeaza cu ce se intampla in joc, eu joc din suflet, Dumnezeul Oltenesc (ala cu prazu-n gura) ma ajuta, si castig.
Iar cand fac tranzactii cu alti jucatori, le fac din suflet, nu conform jocului. De exemplu, dau fara sa clipesc Iasiul pentru Targu Jiu, la paritate ori chiar dand bani de la mine chiar daca IN JOC valoarea Iasiului este mult mai mare.
Cand am jucat Monopoly-ul original, cel american, nu am simtit nimic. Ma doare undeva atat de cartiere din cine stie ce metropola americana, cat si de orasele americane pe de-a-ntregul. Mie da-mi 2 cartiere oltenesti ca sa ma pot BUCURA cu adevarat de joc.
Acum, sa va zic un secret: mie-mi place sa fac astfel de cadouri. Jocuri de societate REALISTE. Daca realismul asta are legatura in vreun fel cu persoana careia ii daruiesc jocul, cu atat mai bine. De exemplu, unui amic pe care-l cheama Ciobanu i-am luat un joc cu … OI si CIOBANI. Acel Monopoly Romanesc tot cadou de la mine a fost.
De ce e bine sa faceti astfel de cadouri? Pai, ati ghicit: pentru ca de ele veti beneficia si voi. Daca faceti cuiva cadou o carte, o va citi singur. Daca faceti cadou o haina, o va purta singur. Daca faceti cadou jocuri realiste (de societate si NU NUMAI), va veti juca si voi. Ceea ce nu e un lucru deloc rau 🙂 Daca nu stiti de unde sa cumparati jocuri de societate, va recomand Cutia.ro.
Sa ne intelegem, ca poate nu m-am facut foarte clar: Jocurile SF, indiferent ca au sau nu la baza seriale de succes, imi par in 90% dintre cazuri absurde. Poate imaginatia mea nu e atat de bogata incat sa pot transpune intr-o astfel de poveste. Ori, poate, prefer prea mult realismul, istoric sau nu. Decat sa ne batem in nave spatiale si in planete de cucerit, nu mai bine ne batem in manastiri, orase si campuri? Zic si eu, nu dau cu parul 🙂
Articolul Jocuri realiste, nu SF-uri absurde! este o proba OPTIONALA in cadrul competitiei Super-Blog 2018.