O afacere buna in domeniul turismului poate incepe in 3 moduri: fie pui ochii pe o casa, o pensiune, pe care doresti s-o renovezi, pe care doresti s-o repui in circuit, fie pui la dispozitia publicului larg o casa pe care deja o ai (o mostenire, o casa a ta pe care o ignorai), fie ochesti un teren, un amplasament perfect, unde construiesti de la zero o pensiune.
Teoretic, recomandate sunt variantele 2 si 3, caci la prima varianta se spune ca empatizezi putin spre deloc cu casa, cu pensiunea. Ai acolo banii, ai poate stiinta de a conduce o afacere, dar nu ai vreo investitie sufleteasca.
Atunci cand cunosti casa, cand este a familiei, investitia este intai si intai una sufleteasca. Te bucuri de reusita nu doar din punct de vedere financiar, ca traiesti bine, ca iti intretii familia, ci si pentru ca familia ta, inaintasii tai, sunt mandri de tine. Ori ar fi daca ar mai trai. Depinde cat de credincios esti si cum privesti moartea.
Daca nu ai o casa a familiei tale ori chiar a ta, este mai bine sa construiesti de la zero o pensiune. Apelezi la un birou de arhitectura care a mai construit pensiuni mai mari de 8 camere (ca sa renteze ar trebui sa fie o pensiune de 8-10-12 camere, daca e mai mica efortul trebuie sa fie MULT mai mare), vezi daca acest birou, aceasta firma, se poate ocupa de partea birocratica (lucru de preferat), si te apuci de treaba.
Nu spun sa te bagi peste munca arhitectului, insa trebuie sa faci cumva sa pui si sufletul tau acolo. Sa o personalizezi, sa o faci diferita de restul. Insa intr-un mod placut, caci acolo nu vei sta tu, ci vor sta oaspetii. Trebuie sa te reprezinte, dar trebuie sa fie placuta, oaspetii sa se simta bine.
O afacere buna inseamna, insa, si sa cunosti domeniul. Sa-ti placa domeniul. Unii gresesc tocmai din acest motiv: deschid localuri unde nu ar intra altfel.
Discutam cu un amic care detine 2 cluburi intr-un oras de provincie. El imi spunea ca a visat dintotdeauna sa fie carciumar, asa se autointituleaza, ca a visat dintotdeauna sa bea gratis si sa dea de baut si prietenilor. In plus, el a tot frecventat cluburi, chiar si acum cand merge in alte orase frecventeaza diverse cluburi. Ii place galagia, ii place atmosfera, empatizeaza cu ea, cu cei care se distreaza. Mai putin cu cei care se drogheaza.
La fel stau lucrurile si in cazul pensiunilor. Nu poti fi manager de pensiune daca tu toata viata ai stat in Bucuresti si nu ti-a placut sa vizitezi. Daca tu nu ai vizitat zeci de pensiuni. Daca tu nu cunosti piata din perspectiva clientului. Un turist infocat va avea o pensiune foarte buna. Un neturist, un sedentar, va avea o pensiune … dupa chipul si asemanarea sa. Care, sa ne intelegem, s-ar putea dovedi suficienta pentru un turist nepretentios.
Ce te supara in calitate de client? Ce probleme ai avut de-a lungul timpului? Ce ti-ai dori de la o pensiune?
Nici cum sa te comporti cu angajatii (este si aici o tehnica, o stiinta, nu oricine se pricepe la asta, chiar daca aparent nu e mare filosofie), nici cum sa te comporti cu clientii, poate recalcitranti, nici cum sa iti promovezi afacerea. Nici ce anume sa ceri biroului de arhitectura la care ai apelat.
Legat de asta, imi amintesc ce mi-a povestit un alt amic. El este absolvent de drept, ca si mine, de altfel. Mi-a zis ca firma la care lucreaza il pune pe el sa negocieze cu cabinete de avocatura. Chiar daca el nu se pricepe la partea de procedura, nefiind avocat, are cunostinte in domeniu, asa ca stie ce sa le ceara. Invata de la ele, dar totodata isi da seama daca un avocat e bun sau nu.
Ca sa o spun altfel, O afacere buna incepe cu un proiect bun daca te pricepi cat de cat la domeniu. Atat la proiecte, cat si la domeniu. Eu, unul, recunosc ca nu m-as pricepe la asa ceva. Insa e bine ca-s constient de acest lucru, ca nu ma arunc cu capul inainte. Deci daca as avea bani, nu mi i-as irosi pe asa ceva. Sunt persoane care au facut-o si au regretat enorm. (poza cover este luata de pe pagina de Facebook Upstudioproject).