Te fura la cantar

Te fura la cantar daca nu esti atent…

Te fura la cantar in piata …

Te fura la cantar in unele en-gros-uri …

D-aia du-te in magazinele mari, Acolo macar nu te fura la cantar.

Inca auzim chestiile astea, chiar daca mai putin decat in trecut. Inca oamenii merg cu frica in unele locuri, in piata ori in magazinele mici. „Ti-e teama ca te fura la cantar„.

Iar prin magazine mici inteleg incluziv urmasele celebrelor aprozaruri, adica magazine alimentare care au, printre altele, si raion cu legume si fructe.

Problema este, de fapt, in dublu-sens. Pe de-o parte, cum faci tu, in calitate de client, sa nu te mai fure vanzatorii? Exista vreo metoda prin care esti sigur ca nu ai fost furat? Metoda aceea de a frecventa magazinele mari nu este utila din 3 motive: unele produse (legumele) ar putea fi mai bune „la tarani”; pe termen lung, nu e ok sa descurajezi micii comercianti si micile magazine; s-ar putea ca aceste magazine sa fie mai departe, drept urmare sa-ti fie greu sa ajungi repede la ele.

Pe de alta parte, chestiunea trebuie privita si prin ochii comerciantului: cum fac eu sa fiu credibil? Cum fac eu sa par comerciant serios? Cum ii conving pe clienti ca nu-i fur la cantar?

Raspunsul este simplu: iti iei un cantar profesionist de la un magazin de specialitate. Un cantar profesionist este dovada seriozitatii tale. Este, pentru multi clienti, garantul corectitudinii.

Totusi, nu doar pentru ca suntem in Romania, ci si pentru ca este in natura umana dorinta de a pacali, exista si clienti dornici de inselatorie. Te fura la cantar clientul? Da, se poate!

Fara sa stiu exact cum facea si fara sa fi asistat la o inselatorie de-a lui, ce bine ca n-am fost, fara sa vreau, martor la asa ceva, cineva mi-a povestit cum facea un prieten de-al sau. Se ducea in supermarketuri unde iti cantareai singur produsele si, dupa ce-ti umpleai plasuta, mai adaugai peste. Ma rog, exista ore convenabile, trebuie sa nu te vada nimeni. E complicat si, dupa mine, nu renteaza. Ideea e ca omul se ducea la o casa unde era un barbat, zicand ca barbatii nu au simtul greutatii.

Pe mine m-a amuzat situatia, am ras cu pofta, insa ea nu este deloc amuzanta. E adevarat ca multi se plang ca toata viata au fost furati, ca multinationalele fura, ca marile lanturi de magazine oricum fura, oricum nu dau mai nimic inapoi. Este, deci, si o modalitate de razbunare pe care, evident, nu o recomand. Nici macar nu stiu cum facea, caci din ce mi se zisese, facea asta pe la mezeluri, cu felii de cine stie ce sunca de fite sau ceva de genul. Repet, nu-mi imaginez cum iti feliezi singur mezelul si poti adauga peste felii, dar nici nu vreau sa aflu.

In sens contrar, un comerciant din piata a vrut sa ma pacaleasca la cantar, la lubenite. Da, este unul dintre fructele care-mi plac cel mai mult, fructul meu preferat, poate si datorita originilor mele oltenesti. Asadar, observasem eu cum cantarul, fara sa aiba nimic pe el, arata 1 kg. I-am facut observatie comerciantului, drept urmare acesta a inceput sa urle si nici macar nu a mai vrut sa ma serveasca. Nu ca as mai fi dorit sa cumpar de la el. Nici acum nu stiu, nu imi dau seama, daca e intamplare sau intentie. Habar n-am daca dupa ce punea lubenita ar fi aratat bine sau nu. Cert este ca la o lubenita de 7 kg nu-ti dai seama daca ti se spune ca a avut cu 1 kg mai mult. Am preferat sa plec mai departe.

Tot legat de lubenite, va mai povestesc ceva amuzant: eram in piata si cer unui comerciant o lubenita. Se uita omul la mine si nu stia ce vreau cu el. Ma intreaba Ce e aia? Apoi eu ii zic zambind: Tu ai scris pe hartia aia ca ai „Pepeni de Dabuleni”. Daca chiar erai de acolo stiai ca acolo se zice lubenita. Am stat un pic acolo, omul nu zicea nimic, deci am plecat. Il lasasem fara replica (nu ca ar fi fost pe acolo, prin Piata Obor, vreun „producator” din Dabuleni).

Mai zic o ultima chestie, de demult, dintr-o piata slatineana. Eram cu bunica-miu, acum mult timp, intr-o piata de cartier din Slatina. Tot dupa lubenita, daca tin bine minte. Si ii zice cineva lu bunica-miu sa mearga musai la comerciantul X, ca e singurul care are „cantar d-ala bun”. Bunica-miu zicea: lasa, ba, cantaru’, zi cum e marfa. La care acea persoana, tot de-o varsta cu bunica-miu, zice: „E singurul care nu te fura la cantar”. Sincer, nu mai stiu daca am luat de la el sau nu, dar mi-a ramas in minte faptul ca in piata cantarul ala nou, eletronic, sugera seriozitate.