Relatia mea cu religia a fost, cumva, ciudata. Complicata, cum ar zice Facebook. Cred ca as putea scrie o carte pe tema asta, chiar daca am dubii ca ar fi cineva interesat de ea. Pe scurt de tot: am inceput a fi credincios, credinta neizvorand din mine ori de la familie, ci de la faptul ca am avut o invatatoare foarte religioasa. Fanatica de-a dreptul. Ma rog, asa o vad acum, cu mintea de la 30 si un pic de ani. Cu timpul, insa, credinta mea s-a estompat, ajungand, pe nevazute, in tabara cealalta. Prin facultate, desi eram la sociologie, m-am tinut distant de domeniu. Am preferat alte ramuri ale sociologiei, sociologia religiilor sunandu-mi destul de dubios. Cu toate astea, turismul religios este o chestiune pe care n-am vrut s-o evit. Dimpotriva, as zice.
La sfarsitul facultatii (de fapt, PRIMEI facultati, dar nu intru in detalii) am fost in Paris. Parisul este fascinant, orice ai vizita, oricand ai merge acolo. E drept, printre lucrurile care trebuie vizitate se afla, ati ghicit, si cateva catedrale. Fie ca vorbim de Notre-Dame, fie ca vorbim de Sacre Coure, fie ca vorbim de Domul Invalizilor, toate au ceva in comun: sunt, la baza, edificii religioase.
Partea interesanta, importanta pentru mine, este caracterul NEreligios al vizitatorilor. Eu sunt ortodox prin botez si ateu prin convingeri, dar cand sunt intr-o locatie de genul, nu ezit sa vizitez catedralele ca pe niste edificii culturale. Ca pe niste monumente istorice.
Caci da, aceasta este diferenta fundamentala dintre turismul religios si pelerinaj: te duci sa vizitezi niste lacase de cult monumente istorice, fara sa doresti a te ruga, fara sa te duci acolo cu gandul la cine stie ce minuni. Te duci sa vizitezi o catedrala asa cum te duci sa vizitezi un muzeu. Nu sa te rogi, ci sa studiezi. Sa inveti. Sa te informezi.
Asadar, atunci cand am primit provocarea de la Spring SuperBlog 2018, prima dintre ele, am tresarit. Mi s-au dat 3 circuite Christian Tour, din fericire nu sa aleg unul dintre ele, ci sa merg in toate trei.
Nu real, ci virtual. Adica eu, Emil Calinescu, blogger de travel (oare ce blog de travel ar trebui sa fac? calatorestE-MI-L?), am fost anuntat cu o zi inainte ca voi merge in trei tururi: Iordania, Umbria (cu bonusul de rigoare: Roma) si Japonia.
Prima problema: bagajul! Ce bagaje sa-mi iau? Fara sa detaliez cu exactitate ce as pune in bagaje, va spun doar 3 chestii pe care le pun in bagaje, care nu pot lipsi:
– Camasile Hawaii, pe care unii le considera a fi exclusiv de vacanta. Ar fi culmea sa le evit tocmai in vacanta. Partea interesanta este ca le voi purta in tari diferite, deci voi vedea impactul purtarii unei camasi Hawaii in 3 tari diferite.
– Palarii. Aici e o problema cu bagajul, cu caratul, dar ideea e simpla: capul iti transpira si e foarte nasol sa trebuiasca sa porti o unica palarie zile la rand. Mai ales ca atunci cand sunt plecat ma duc sa vizitez, camera fiind utila doar pentru dormit.
– Imi voi lua multa tehnologie. Am 2 telefoane, e clar ca le iau pe ambele (desi amaratul de Digi nu are roaming, dar na, e bun aparatu in sine), am camera foto, am baterii externe, am cabluri (merg, de acum inainte, cu 3 cabluri dupa mine: cablu USB-C pentru S8, cablu pentru iphone/ipad si cablu pentru incarcarea bateriilor externe). Ghiozdanul tehnologic, asa-i zic eu.
Am, ceva important: in bagajul meu trebuie sa fie MULT LOC. Caci Italia e patria modei, Japonia patria tehnologiei, iar din Iordania as putea lua multe … 😀
Cum nu stiu ordinea si nu cred ca exista una, voi incepe in ordinea dorita de mine. Si incep cu … Farmecul Umbriei. Aici includ si vizitarea Romei, unde am cateva obiective turistice si mai putin turistice. Sa mentionez cele 5 chestii pe care le am de vizitat aici, de mancat si de baut:
– Trebuie sa vizitez Vaticanul. Va vorbeam de turismul religios, e clar ca nu pot rata Vaticanul. M-a fascinat dintotdeauna partea politica: ideea de stat in stat, influenta Vaticanului ca stat, modul in care statele NEcatolice se raporteaza la Vatican. Vaticanul, dupa mine, este mai interesant pentru politologi si specialisti in geopolitica decat pentru credinciosi.
– Trebuie sa vizitez stadionul Olimpico. Nu face parte din tur, dar trebuie. Dupa mine, stadioanele sunt, in sine, niste CATEDRALE. E drept, cea mai sanatoasa vizita pe stadion este intr-o zi de meci. Sa-i simt atmosfera, sa-i simt vibratia. Daca am noroc si Dumnezeu ma ajuta, poate prind un Roma-Lazio. Ziua de meci este la fel de interesanta precum meciul in sine: sa simt atmosfera din oras in ziua meciului, sa ma plimb alternativ prin zona suporterilor Romei si prin zona suporterilor lui Lazio. Ceva de neratat pentru un microbist.
– Stiu ca n-am terminat de vizitat, n-am zis nimic de zona Umbriei, dar trebuie sa va zic de mancare. Toata lumea zice de pizza si de paste, pe care nu le poti rata, dar eu tintesc altceva: Tiramisu. Pentru cine nu stie, este un desert italian, inca nefiind clara originea exacta: Venetia, Lombardia, Piemonte ori Toscana. Iarasi pentru cine nu stie, in Italia se consuma o cafea foarte buna, asa ca un Tiramisu la el acasa, cu o cafea ADEVARATA, nu trebuie ratat. Apropo, Tiramisu CONTINE PISCOTURI. Bloggerul din mine, fie el si de travel, spre ele se indreapta. La ele tanjeste.
Si tot legat de mancare, mai sunt 2 lucruri fundamentale de testat in Italia. Intai si intai, brandul de patiserie Perugina cu al sau „Bacio Perugina” este ceva de neratat. Iar in Roma in special, dar si-n toata Italia in general, inghetata este la mare cinste. Am auzit de una dubioasa, cu salvie si zmeura. Ma rog, prin Roma cica gasesti cele mai ciudate combinatii. Eu le-as incerca pe toate. Sper doar sa mai incap pe usa cand ma intorc de acolo.
– Acum, in Umbria propriu zisa, regiune avand capitala in orasul Perugia, gasim cateva catedrale. Poate mai putin cunoscute, dar pentru ceea ce-mi doresc eu, importante. Relevante. Aici, insa, ma voi lasa in mainile organizatorilor. Ma vor duce ei, nu ma voi abate de la drum, asa cum voi face in Roma pentru frumosul stadion.
– Am uitat sa va zic de lichide. De bauturi. E drept, voi gasi o tona de fresh-uri naturale de fructe, dar eu as vrea sa testez un Limoncello de la mama lui. Daca n-ati auzit ce este ala ati trait degeaba.
A doua destinatie va fi Iordania. Iordania experience va fi una speciala pentru mine. Nestiind atatea despre Iordania, aici ma bazez mai mult pe presupuneri. Oricat m-as informa dinainte, realitatea de la fata locului arata complet diferit. Ma voi duce intr-o lume complet noua, voi cunoaste oameni COMPLET diferiti de mine si de oamenii pe care-i cunosc. E drept, cateva obiective turistice, culinare si … nu numai voi avea. Sa le luam pe rand:

– Va ziceam mai sus de turismul religios, deci e clar ca nu voi ignora aceasta latura. In apele Iordanului a fost botezat Iisus, asta cred ca stiti deja. Locul exact se cheama El-Maghtas si are o insemnatate pentru trei religii (v-am zis ca indeajuns de obiectiv incat sa ma intereseze latura RELIGIOASA, nu latura CRESTINA). E clar un loc de vizitat, chiar daca as putea pleca dezamagit de acolo (e un mal de apa ca oricare altul, obiectiv vorbind).
– Stiati ca in Iordania se afla cea mai veche autostrada din lume? Ma rog, nu stiu daca termenul corect este AUTOSTRADA, dar este un drum folosit de peste 5000 de ani, iar acum poarta numele de Autostrada Regelui. Daca as fi rau as spune ca ei au autostrazi de 5000 de ani, noi nu avem deloc. Sau, ma rog, avem ceva ce ar putea semana cu autostrazile…
– Stiu ca par un copil frustrat, dar mie chiar imi surade ideea de a bea alcool intr-o tara si intr-o perioada in care el este interzis. Adica, ideea e asa: in Iordania este permis consumul de alcool, cu moderatie, doar anumite bauturi, dar nu in perioada Ramadanului. Eh, visul meu este sa beau alcool fix in acea perioada. Sa ma simt ca un minor care bea alcool ori ca un elev de liceu care fumeaza in toaleta scolii. Omeneste vorbind, cele mai misto chestii sunt cele interzise. Iar blogosferic vorbind, cele mai bune chestii sunt cele moca. Deci daca as prinde vreo bautura alcoolica MOCA in timpul Ramadanului ar fi perfect. Ideal.
– Ati auzit de Arak? Este bautura lor traditionala. Este produsa din struguri si anason. Anasonul este cel care sta la baza prepararii ouzo (pe care unii-l considera lichior de anason). Nu ma astept sa fie identic cu ouzo, dar ma astept la o aroma care sa-mi aminteasca de ouzo. Oricum, e de testat.
– Sa va zic de kebab si de shaorma? Stiti deja. E clar ca trebuie sa mananc asa ceva. Nu poti pleca din Iordania fara asa ceva.
Pentru alte obiective turistice, ma las pe mana ghizilor. Vestigii romane, alte alea. Raman in seama lor. Eu spun doar ce nu trebuie sa ratez (oare ce deserturi or avea iordanienii? baclava ceva? hmm :D).

Acum, ajungem la a treia destinatie, la Japonia. Aici lucrurile sunt total diferite din punct de vedere religios. Coexista, acum pasnic, dar n-a fost tot timpul asa, trei religii: este religia traditionala, shintoismul, religia budista si religia crestina. Ideea este ca ele, cumva, coexista, se intrepatrund, multi oameni declarandu-se nereligiosi, atei, insa se ghideaza dupa principii din cele 3 religii. Crestinii, ca sa-i luam ca exemplu, au o credinta proprie, mult diferita de crestinismul european, fie el ortodox, catolic ori protestant.
Un foarte bun film, in care se explica foarte bine toate astea, este Silence. Acolo vom vedea o posibila explicatie pentru aceasta intrepatrundere, aceasta confluenta confesionala.
Acum, ca sa nu mai lungesc vorba, trebuie sa va zic cele 5 obiective din Japonia:
– Trebuie sa vizitez temple apartinand tuturor celor 3 confesiuni. Trebuie, deci, sa bifez, temple budiste, temple apartinand religiei traditionale, dar si catedrale crestine. Cel mai cunoscut, singurul pe care-l stiu, ca nume, fara sa fi fost vreodata acolo, este templul Senso-ji, cel mai vechi templu budist din Tokio. Mai sunt si altele in traseul agentiei, pe acesta il stiu, ca denumire.
– Palatul Imperial din Tokio este un obiectiv de neratat. Oficial vorbind, singurul IMPARAT, cu denumirea asta, care inca mai guverneaza este cel al Japoniei. Mi se pare fascinanta ideea in sine. Iar, dupa cum zic unii, relatia cetatenilor cu imparatul lor este o religie in sine.
– Acum, nu vad a fi in programul operatorului, dar mie mi se pare esential: Japonia este PATRIA TEHNOLOGIEI. Eu n-as putea vizita Japonia fara sa merg sa vad unde a fost conceputa consola mea Sony Ps4, unde sunt asamblate masinile Toyota, printre cele mai fiabile si mai bune ca randament din lume, si, bineinteles, locul in care-s facute celebre aparate foto CANON. Ma rog, sunt multe alte locuri si fabrici ce m-ar interesa, dar cu aceste branduri am interactionat, in mod direct, de-a lungul vietii. Altfel, Sharp este si ea o companie mare, dar nu am avut, pana acum, tangente cu ea.
– Vreau sa vad un meci de sumo. Asa cum in Valencia am mers sa vad o corida, vreau sa vad Sumo in Japonia. Parc-ar merge si un meci de fotbal, suporterii Japonezi fiind de fiecare data o pata de culoare la Campionatele Mondiale, dar fotbalul este optional. Sumo-ul este, insa, ceva ce nu trebuie ratat.
– Ca mancaruri, e clar ca la Sushi se gandeste toata lumea. Eu, insa, ma gandesc la sake, vinul de orez specific japonez.Or mai fi si diverse ceaiuri, de care nu stiu, dar pe care voi fi curios sa le testez.

Da, stiu, turismul religios, cu care ma laudasem la inceput, se imbina la mine, in mod armonios, cu turismul culinar. Eu zic ca si bauturile alcoolice au fost inventate, direct ori indirect, tot de Dumnezeu. Una dintre teoriile legate de bere in care cred spune ca ea ar fi fost inventata de calugari. Apai daca au inventat calugarii asa ceva, inseamna ca are si Dumnezeu un merit, nu? 🙂
Articolul Turismul religios este diferit de pelerinaj! este proba numarul 1 in cadrul concursului Spring SuperBlog 2018. Puteti ajuta acest articol sa castige un frumos premiu prin celebra Sfanta Treime: like, share, comment. Sau, dupa posibilitati, toate 3 🙂
Un ateu ce apeleaza la Sfanta Treime se numeste…
Nu apelez la sfanta treime, eu cand intru intr-o biserica nu plec capul sa ma inchin, ci ma uit in sus, sa vad cum e pictata.
„visul meu este sa beau alcool fix in acea perioada. Sa ma simt ca un minor care bea alcool ori ca un elev de liceu care fumeaza in toaleta scolii”- din punct de vedere psihanalitic, avem de a face cu mecanismul de aparare numit „regresie” :))
Ce am inteles eu din dansuri: un pas inainte, doi pasi inapoi. Mental vorbind :))
Sa stii ca abia acum realizez ca si eu fac acelasi lucru. Vizitez bisericile,nu ma inchin. Doar la Ierusalim putin,insa nu cum o fac cei in pelerinaj.